Adriana Liliana Rogovschi (n. 21 august 1949)
Producător TV și Radio, scenarist, jurnalist. În copilărie a studiat muzică sub îndrumarea prof. Irene și Alex Rácoczy și în perioada adolscenței a fost eleva prof. Anișoara Dimitriu și a prof. Virgil Sichitiu, iar studiile de balet i-au fost predate de prof. Niculina Simian. A urmat Colegiul Național Sf.Sava (secția matematică – fizică). Admisă în 1967 la Universitatea Națională de Muzică din București, A.L.R. a beneficiat de prețioasa îndrumare a dascălilor de renume precum Viorel Cosma, Octavian Lazăr Cosma, Gheorghe Dumitrescu, Adrian Rațiu, Eugenia Ionescu, Emilia Comișel, Adriana Sachelarie, Ovidiu Varga, Alexandru Leahu, Const A. Ionescu, Dinu Ciocan, Iovan Miclea, Dumitru Bughici. În funcția de producător Radio și TV, a realizat serii cu titlul „Perenitatea muzicii, perenitatea poeziei”, „Bucuriile muzicii”, „Muzica?… nimic mai simplu”, „Instrumentele orchestrei simfonice”, „Dicţionar muzical”, „Aventura sunetelor”, „Invitaţie la concert”, „Muzica fără graniţe”, „Eurovision Young Musicians”- Concursul Naţional de selecţie pentru Euroviziunea Tinerilor Muzicieni, precum și documentarele „Locuri cu poveşti”, „Vinul şi viaţa”, „Muzica – Opere complete”, „Penelul îndrăgostit”. A.L.R. și-a început cariera de scenarist cu filmele „Visul” și „La început a fost cântecul”, urmate de poemele „OPUS 11” și „Vox maris” inspirate din creațiile lui George Enescu; a continuat cu ecranizările „Domnișoara Christina” și „Șarpele” după Mircea Eliade. Majoritatea producțiilor au fost premiate de UCIN (Uniunea Cineaștilor din România), UNITER (Uniunea Teatrală din Româmia), Fundația „Mihail Jora”, Fundația CRESCENT și APTR (Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România). A.L.R. și-a completat munca și pasiunea cu monografiile „Piotr Ilici Ceaikovski” (2009), „Hector Berlioz” (2010), „Johann Strauss-fiul”(2012), „Edvard Grieg” (2014) și, acum în lucru, „Nicoló Paganini”. A.L.R. este membră UCIN, UCRRM, UZPR.