A fost înființat în anul 1991 de către Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România, căreia mai tarziu i s-a alăturat Universitatea Națională de Muzică București, iar din 2016 Societatea Muzicală.

Fondatorul Concursului este Prof. univ. dr. D.H.C. Grigore Constantinescu, ce a realizat acest demers în semn de omagiu, cu prilejul sărbătoririi centenarului nașterii marelui artist român Mihail Jora.

Concursul se adresează tinerilor muzicieni români, de origine română (inclusiv cetățenii Republicii Moldova) sau care studiază la universități din România.

Competiția are ca obiective principale promovarea și lansarea în cariera artistică a celor mai valoroase talente și, totodată, o mai cuprinzătoare cunoaștere – în rândul interpreților, dar și a publicului – a creației componistice naționale, cu o atenție deosebită pentru opera lui Mihail Jora, eminentă personalitate în istoria muzicii românești.

De-a lungul celor 30 de ani de istorie, din Consiliul de Onoare al Concursului au făcut parte unii dintre cei mai importanți muzicieni români.

Juriile Concursului sunt alcătuite din personalități de prim-plan ale vieții muzicale românești și internaționale, profesori ai universităților de muzică din România și din străinătate, din membri ai Uniunii Criticilor Muzicali „Mihail Jora”.

Incepand cu anul 2015, Președintele Concursului este Conf. univ. dr. Dragos Calin, muzicolog si pianist, cadru didactic al Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti.

Consiliul de Onoare al Concursului Național „Mihail Jora”

Dan Dediu

Valentin Gheorghiu

Cristian Mandeal

Horia Andreescu

Luminița Arvunescu

Dan Buciu

Voicu Enăchescu

Laura Vasiliu

Dragoș Călin

George Butunoiu

Organizatorii și Partenerii Concursului Național „Mihail Jora”

Referințe din presă