Ana Toboșaru
Am în față Dosarul nr 1260/299/2006. Un dosar oarecare, pentru unii, pentru Critica Muzicală, un document istoric…
Dar, Doamna Dina Cocea, Președintele Asociației Oamenilor de Teatru și Muzică, mă invitase la o discuție, cu ceva timp în urmă, prin 1990, convingându-mă că ATM înseamnă nu numai Teatru, viață teatrală, dar și Muzică! Deci, activitatea muzicală trebuia să existe, să se impună. M-au impresionat cuvintele domniei sale, mai ales că avea și susținerea maestrului Mihai Brediceanu, a prof. Ion Toboșaru, a doamnei Ana Toboșaru, jurist de profesie și excelent organizator, administrator, coordonator… Și, rapid, colegii critici muzicali mi s-au alăturat, era o emoție greu de descris, Grigore Constantinescu, Luminița Vartolomei, Elena Zottoviceanu, Marius Popp, Iosif Sava, Dumitru Avakian lansau idei, proiecte, vedeau cum trebuie construită o nouă hartă muzicală a țării, cum se vor corela evenimentele cu necesitățile Conservatoarelor, Filarmonicilor, Scenelor lirice, Centrelor culturale… Nu erau proiecte care să rămână pe hartie, ci obligația noastră majoră de a lansa tinere talente, de a convinge autoritățile că este absolut necesară construirea unor catedre de dirijat sau prezența valorilor noastre în competiții internaționale… Nu mai vorbesc de cinstirea marilor condeie, de sprijinirea creației originale….
Ce spun eu, în două vorbe?
O muncă titanică, o rețea impresionantă de colaborare cu instituțiile muzicale din întreaga țară…. Iar cea care a asigurat, care a dirijat fiecare proiect, eveniment, concurs, gală, etc. era Ana Toboșaru, pentru că de la frumusețea, inspirația ideilor, la sălile arhipline – era  acea cale lungă pe care doar o personalitate, o forță în Administrație, în construcția vieții muzicale putea să o împlinească, să o rezolve cu tact, diplomație, respect față de valorile muzicii…
Da, au trecut ani, din 11 decembrie 1990, când noi am numit Uniunea Criticilor Muzicali „Mihail Jora” și până la Statutul noii Uniuni…. Dar, nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost efortul fantastic al colegilor mei, critici muzicali, muzicologi, al celei pe care cu toții am admirat-o, și fără de care nu se găseau întotdeauna rezolvările posibile, Ana Toboșaru.
ANI, cum îi spuneam cu prietenie, cu admirație, cu respect!

Smaranda Oțeanu-Bunea